Flirtey și Vault Health efectuează livrări cu truse de testare COVID-19 la domiciliu utilizând drone
Compania pionieră în domeniul livrărilor utilizând drone, Flirtey, alături de Vault Health, o companie specializată printre altele și în producerea de teste rapide COVID-19, iar astăzi au anunțat că au efectuat cu succes prima livrare a unui kit de test rapid COVID-19 utilizând o dronă.

Anul trecut, în noiembrie 2020, cele două companii au anunțat că se vor alia și că vor încerca să pună la punct un sistem de livrare utilizând drone pentru livrarea de kit-uri rapide de depistare a COVID-19. Testele se fac la domiciliu, fără intervenția vreunui cadru medical specializat, utilizând salivă.
Scopul acestui parteneriat este livrarea kit-urilor de testare pentru persoanele ce prezintă simptome ale bolii, fără că aceștia să fie nevoiți să iasă din casă și să îi expună și pe ceilalți la riscul îmbolnăvirii.
Dronele Flirtey Eagle sunt drone autonome. Aceasta cară kit-urille de la depozit și până în curtea destinatarului (conform clipului de mai sus). Până acum, testele rapide erau livrate cu ajutorul serviciilor de curierat rutier sau prin poștă, iar timpul de așteptare era de câteva zile.
În prezent, testele s-au făcut în nordul statului Nevada, SUA. La finalul testelor, Nevada va fi primul stat ce va beneficia de serviciul celor de la Flirtey și Vault.
"Misiunea noastră este să salvăm vieți și să îmbunătățim stilul de viață al oamenilor utilizând drone pentru livrarea de kit-uri de testare aproape instant. Parteneriatul nostru cu cei de la Vault Health a reprezentat un pas uriaș făcut în direcția livrării de teste rapide de depistare a bolii. Vom continuă să testăm diverse scenarii de livrare și alături de FAA (Federal Aviation Administration) vom încerca reglementarea și stabilirea unui partneriat ce ne va permite să ne extindem pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii.", a declarat Matthew Sweeny, CEO-ul si fondatorul Flirtey.